Cateva clipe de fericire din povestea noastră

Cum a început totul


Casian si Ana s-au întâlnit pe tren în drum spre Bușteni. Întâmplarea face ca mergeau amândoi in aceeași drumeție pe Muntele Caraiman. Se știau din vedere dar nu schimbaseră mai mult de câteva cuvinte pana atunci. Au vorbit mult pe tren si de atunci recomandă drumurile cu trenul tuturor prietenilor, in special cele lungi. Au urcat împreună pe munte si Casian a încercat sa o impresioneze pe Ana cu abilitățile lui de mers pe munte deși cred ca era singurul care le observa.

Casian
Ana
Casian & Ana

Nunta


După un timp au hotărât sa împartă toate drumurile de atunci înainte si sa nu mai fie vreodată unul fără altul. Au făcut nunta ca-n povesti. Ana e din Piatra Neamț așa ca au avut cununia civila acolo și peste o săptămâna, într-o zi frumoasă de septembrie, au avut nunta într-o pădure de cireși sălbatici.


Eram încă studenți

De atunci Casian a absolvit Arhitectura iar Ana Facultatea de Drept. Au primit multe daruri de la Dumnezeu, unul pe altul și împreună i-au primit pe Sofia si Iacob, doi îngeri plini de personalitate!

Ce ne place?


  • Ne plac petrecerile în aer liber și plimbările prin parc.
  • Ne plac decorurile de bun gust și ceainăriile cochete de la parterul caselor interbelice.
  • Iubim Bucureștiul și străzile lui tainice, cu case pline de istorie și de poveste.
  • Iubim frumosul și toate particularitățile lui
  • Ne place sa citim povești. Casian a citit Cronicile din Narnia de 7 ori și Stăpânul Inelelor de 3 ori. Ana prefera cărțile de Agata Christie
  • Sofia si Iacob prefera poveștile audio.
  • Ana iubește Italia si îsi doreste sa o vizitam macar de doua ori pe an.
  • Casian iubeste Roma pentru secolele de istorie si arhitectura care si-au lasat amprenta.
  • Copiilor le place la bunici

casian la nunta ta


Casian este o fire relaxată, lucru care se vede de la cum se joaca cu Sofia și Iacob, pana la abordarea pe care o are în fotografia de nuntă. Îi place să surprind sincer și natural povestea nunții, ca în final fiecare moment imortalizat să reflecte autentic emoțiile și trăirile acelor clipe.

Cel mai mult se bucură când mirii devin si prieteni, pentru că totul decurge mult mai simplu și mai firesc. Fotografiază în lumină naturală, în stil foto jurnalistic.


Îî place să captureze fotografii calde, luminoase și cu un așa zis filmlook.

Testimonials

Testimonials

“Cu Casian ne cunoastem de multa vreme, dar nu am avut ocazia sa ne pozeze pana acum. La nunta noastra, ne-a oferit un cadou extraordinar prin fotografiile sale. Pozele realizate de el au iesit absolut superbe. Stiam deja cat de talentat este, dar ceea ce ne-a surprins cu adevarat a fost profunzimea si frumusetea fiecarui moment surprins. Imaginile par desprinse dintr-o poveste de vis. Suntem profund recunoscatori pentru acest dar minunat.”

Follow me on Instagram